Airsoft in orice anotimp, pe orice vreme
BLOG

La prima vedere vremea nu prea pare să țină cu iubitorii de airsoft în aer liber. Dacă este să spunem lucrurilor pe nume, este greu de crezut că acest tip de vreme ar fi pe placul oricărui om care nădăjduia că luna aprilie ne va aduce vremea bună. 

Airsoft în orice anotimp, pe orice vremeRazele de soare mângâietoare, iar nu cu dinți se lasă încă așteptat. Până când oare? Asta nu o putem spune cu certitudine. Ce putem spune însă cu certitudine este că, nu este nevoie să așteptați după vreme pentru a vă avânta pe terenul de airsoft. În acest articol vă invităm să explorăm de ce.

După cum spuneam, abia dacă putem vorbi de sosirea primăverii atunci când dimineața ne găsim mașinile acoperite de zăpadă ori când pășim pe trotuar învelit într-o pojghiță subțire dar cu atât mai alunecoasă de gheață. Chiar trecând prin stația de autobus poate ni s-a întâmplat să ne cadă ochii asupra panoului spoit cu urme de gheață și zăpadă. Briza ce o asociam în mod tradițional cu mijlocul primăverii și razele timide de căldură se pare că au cedat locul, în acest an, unui vânt tomnatic și unor nori apăsați de greutatea vremii imprevizibile. 

Airsoft în orice anotimp, pe orice vremeCu un model AK 47 sau orice altă replică, airsoftul însă nu se oprește, chiar în cazul în care dorim să evităm grijile reprezentate de condițiile meteo. Cu replica AK 47 în geanta de transport nu trebuie decât să ne deplasăm la o sală de airsoft din zonă. 

Adevărul este însă că, airsoftul în sine nu este un sport meteosensibil. De câte ori nu ne-am dorit să fim puși în situații de a practica în airsoft în condiții meteo experimentate de militari pe timpul misiunilor și aplicațiilor. Cu replica AK 47 la purtător veți avea în astfel de zile ocazia de a vă supune unor provocări pe care poate le așteptați de mult. Deci ne putem bucura de airsoft cu replici precum AK 47, indiferent de vreme.

Dacă vă aflați în căutare de replici, echipamente ori accesorii de airsoft de calitate, puteți mereu conta pe oferta magazinului nostru.

 

LOGO Magazin Airsoft

Partenerul tău în acțiune!

Magazin Airsoft